O prietenă veche

untitled
Şi mă gândeam azi în timp ce mă întorceam plictisită, ca dealtfel în fiecare zi, de la şcoală, cum de reuşesc mereu să ies la tablă la ora de mate?
“Făcând abstracţie de introducere (nu ştiam cu ce să încep, îmi cer scuze dacă nu a fost un mod tocmai inspirat:D), totuşi, întorcându-mă de la şcoală, traversând Pietonalul, dau nas în nas cu o prietenă foaaarte bună de a mea cu care nu am mai avut contact de multă vreme, lipsa acesteia fiind vinovată de multe dintre zilele mele monotone şi triste: fericirea!!
-Bine te-am regăsit! îi spun entuziasmată la vederea ei şi dau să o îmbrăţişez cu multă căldură, căci, după cum am mai spus, mi-a lipsit mult.
-Tocmai mă gândeam la tine, îmi răspunde zâmbind… nu ne-am mai văzut de mult!
mă îmbrăţişează la rându-i puternic şi cât pe ce să îmi dea lacrimile din cauza ei;
-Am crezut că m-ai uitat…, îi spun eu într-un final, după ce m-a lăsat din strânsoarea ei;
-M-am gândit mereu la tine şi am tot încercat să te găsesc, însă mi-au fost potrivnice tristeţea, amărăciunea… îndeosebi supărările! Am bătut de multe ori la uşa ta…o dată, mi-a răspuns tristeţea şi mi-a spus că nu îţi mai sunt de folos, că ea îţi este tovarăşă mai bună…
Vreau să o întrerup, schiţez un gest de contrazicere, dar mă roagă din priviri să o las să continue…
-Eu am refuzat să cred că e adevărat, tristeţea nu îţi este niciodată o prietenă loială şi eu ştiam cât de mult mă iubeşti!
Aşa că am venit a doua oară… speram să îmi deschizi tu, dar am fost dezamăgită văzând în locul zâmbetului tău, amărăciunea… a fost o lovitură grea atunci, dar nu m-am lăsat bătută!
Bineînţeles că am venit a treia oară, însă nu am mai apucat să bat la uşă, că supărările au dat năvală peste mine din casa ta!
Atunci lucrurile mi-au fost clare, am ştiut că te-ai obişnuit cu lipsa mea!

Simţeam că mă podiresc lacrimile… nu aveam cum să justific contrariul, căci adevărat vorbise… i-am spus doar:
-Am sperat mereu că te vei întoarce!
-Ia spune-mi drept, mi-a răspuns, aşa-i că acum tu mă căutai pe mine?
Nu am ezitat o clipă în a-i răspunde:
-Te caut de mult!
-M-ai găsit! îmi răspunde voioasă cu o lucire limpede în privire…”
Atunci copilul continuă să se joace bucuros cu paleta în nisipul ud, în timp ce porumbeiii îşi iau zborul speriaţi fiind de entuziasmul micuţului… iar eu îmi continui drumul FERICITĂ spre casă:)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s