Bine am revenit!

Acum două săptămâni s-a întâmplat ca, parte din vina orgoliului meu, parte din vina “mai marilor liceului” să îmi pierd locul într-un ansamblu de dansuri populare foarte drag mie, din care făceam parte de patru ani…
Până astăzi, începusem să mă acomodez cu ideea că totul s-a sfârşit, dar ceva din interiorul meu nu mă lăsa; aşadar am decis să revin şi să recâştig locul care îmi aparţine!
Spre surprinderea mea însă, lucrurile nu au mers cum mă aşteptam, adică să fie lumea încântată de revenirea mea (se presupune că aveam în cadrul grupului doar “prieteni”), fericită că le dăruiesc din pasiunea mea pentru dans.
Am fost dezamăgită să găsesc în locul meu o persoană de moravuri “ieftine”, în jurul ei adunând toţi acei “prieteni” care odinioară erau ai mei. Îi privesc pe toţi şi în inima mea se naşte un dispreţ pentru tot ridicolul şi falsul situaţiei.
Îi văd cum se fâstâcesc, îmi zâmbesc fals, mă privesc ironic şi cu o vădită tentativă de superioritate, vrând parcă să mă alunge.
-Dar nu! Voi nu ştiţi ceva: locul meu ESTE AICI! Am revenit şi nu mai plec!!
Ura lor nu face decât să mă întărescă şi să mă liniştească, îmi privesc “înlocuitoarea” şi răsuflu uşurată; nu va fi niciodată ca mine, la nivelul meu!
-Şi să îţi spun sincer, dragă înlocuitoare, nu e pentru că dansez mai bine ca tine (deşi asta se ştie ;))), ci pentru că dansez cu pasiune şi dragoste! Lucru care ţie nu îţi va ieşi niciodată! Tot ce ai reuşit a fost să strângi în jurul tău o “haită de lupi”, căci asta s-au dovedit a fi prietenii mei dragi.
Zâmbesc amabil fiecăruia dintre ei, coboară privirea pe rând; nu mă bucur încă, mai am puţin şi îmi ating ţelul… am răbdare!
Eu voi râde la sfârşit, cum voi aţi râs până acum!
… şi voi râde mai bine >:)!

I LOOVE TO DANCE!

Advertisements

3 Comments Add yours

  1. mik says:

    Nimic .. ele nu merită nimic… nici unul din cei care sunt aşa nu merită nimic .. de ce ar face ele exepţie..?? Ideea e că tu trebuie să ştii ceea ce poţi şi culmea că ai luptat să ajungi aici .. şi nu ai luptat ca să vine nuj cine să te înlocuiască….

    foarte bine ai făcut!!! tres bien !!!>:D<

    Like

  2. mik says:

    O zi frumoasă aş putea spune . Frumoasă din punctul tău de vedere deoarece ţi-ai văzut visul împlinit. Un alt trofeu adus liceului în anii de liceu. Ultimul tău an .. Ce poate fi mai frumos? Nimic . S-a terminat frumos 8->
    Eu vrând să scap într-un fel de tot stresul acumlat simţeam că vreau să vorbim , să stăm puţin împreună. ( a fost o săptămână destul de proastă din punctul ăsta de vedere, ştii bine) Am zis că merităm asta . Şi a fost frumos, relaxant, interesant, cu subiecte banale, dar importante în acelaşi timp pentru noi.. a fost o seară ca şi altele pe care le-am petrecut. Doar că finalul avea să fie stricat de cineva .. Şi culmea .. Tocmai de persoană care simţea nevoia să iasă şi să vorbească.. Adică de mine. Şi asta din cauza unei “boarfe” .. Trist. Ce avea să se întâmple dacă ţi-o dădeam :(…NIMIC ..Normal că nimic . Dar cel rău a fost acolo şi mi-a zis să fac ceea ce nu trebuie .. De ce oare ? De ce a trebuit să fie aşa? Mi-am dat seama de asta prea târziu. Pe moment am simţit că trebuie să strig după tine să îmi repar greşeala. Aşa aş fi făcut în mod normal, dar cel rău a fost mai puternic .. Mă doare şi de asta nu am sa te las acum pe tine să te plafonezi.. Nu .!!!! Trebuie să repar asta.. Îmi trec instantaneu prin minte toate câte au fost.. cum poate o simplă întâmplare să te aducă în starea asta? Ştiu că ăsta nu e motivul principal. dar contribuie la ea şi îmi este de-ajuns . . e inutil să tot cer scuze

    TREBUIE SĂ FAC CEVA SĂ REPAR ASTA!!

    Nu pot să nu îmi aduc aminte de acea copilă cu zâmbetul larg, cu o energie de nedescris , care este admirată şi iubită de toţi care o cunosc . asta e copila mea ..este cea care ştie cum să facă lumea să afişeze un zâmbet pe chip oricât de tristă ar fi .. dar acea copilă acum e tristă.. Sunt sigură că dacă toţi cei care au zâmbit măcar o dată datorită ei, ar face ceva pentru ea , ea ar zâmbi nu doar puţin ci aşa cum zâmbea odată. Nu ştiu ce fac ei dar eu am să fac tot ce pot pentru acea copilă , care în momentul de faţă îmi este soră , prietenă, mamă …este cea cu care eu râd , plâng, mănânc ciocolată, petrec nopţi vorbind fără să mă plictisesc, fac poze, dansez, fac de toate… este cea care m-a ajutat să fiu ce sunt acum … şi am să fac tot ce pot eu ca să îşi revină .. nu doar pentru mine ..ci şi pentru toţi ceilalţi care zâmbesc când o văd aşa nebunatică , aşa cum e ea… şi mai ales pentru ea şi pentru viitorul ei ..pentru ea şi pentru viitorul nostru , pentru tot ce are să fie de-acum înainte … pentru că în curând eu şi acea copilă sărbătorim un an de când ceea ce ne-a legat nu a fost doar prietenie, ci mult mai mult şi pentru că nimeni nu a reuşit si nu va reuşi să ne îndepărteze vreodata… şi mai ales pentru că acea copilă eşti TU..

    Te iubesc !!!

    Like

  3. mik says:

    :-< "…şi pentru că nimeni nu a reuşit si nu va reuşi să ne îndepărteze vreodata… şi mai ales pentru că acea copilă eşti TU…" nu a reusit nimeni , dar am reusit noi..:-<

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s