tablou.

b2498365cec262c5
A răsturnat călimara de cerneală; s-a scurs toată… acum nu mai avea cu ce să scrie.
Dar nu îşi făcea griji, doar e un artist! Îşi coloră degetul cu albastrul cernelei ce se prelingea pe lemnul învechit de vreme… îşi lăsă amprenta pe un perete gol unde cândva, era un tablou. Era primăvara în el şi castanii erau verzi, înfloriţi, veseli…
Nu mai ştie dacă e tot primăvară, dar nu crede că e.
Dă perdeaua la o parte, ce culoare! Crapă geamul şi vântul îi suflă rece pe faţa brăzdată de timp…
“Uite copacii ce au îmbătrânit! Ce cad frunzele… să fie oare toamnă?”
Da, aşa crede. Nu se putea să fie altfel… Privea ascuns după perdea cum lumea îşi suflă în pumni şi trece grăbită pe sub castanii din tablou. Doar că nu sunt verzi, nici înfloriţi, sunt morţi. Reci. Atât de slabi în faţa vântului, încât lasă să le scape o mare de frunze. Jos, ele au format o pătură umedă, mucegăită…
“Ce urât e, şi frig!”
Închide geamul, trage perdeaua, nu îi place izul de toamnă.
Urma i s-a uscat pe perete… “eh, uite că mi-am lăsat şi eu amprenta în lumea asta!” spune amuzat şi începe să râdă copios;
Priveşte floarea din ghiveci, o are de ani de zile, nici el nu ştie câţi… e uscată, dar o udă zilnic.
Azi nu a mai udat-o.
Cerneala s-a scurs toată, masa scăpă printre crăpături şuviţe din substanţa albastră care s-au întins până la picioarele lui… nu îi mai pasă.
A fost pictor.
Dar nu mai pictează, aşteaptă să se stingă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s