Cazul Domnului T. (partea a şasea)

Îşi ţinea cu mâna dreaptă pălăria, începuse să viscolească şi vîntul încăpăţânat i-ar fi smuls-o de pe cap. Mâna stângă se încălzea în buzunar; din când în când făcea schimb.

Nu mai era cale de întoarcere, rămăsese pe drumuri. Se putea angaja oriunde, toţi l-ar fi vrut, dar sigur că incidentul de azi nu va rămâne fără rezonanţă şi reputaţia lui începea să fie pusă la îndoială. Unde e Domnul T. glacial şi cu simţul răspunderii? Ce s-a ales de a sa diplomaţie? Revenise la cel dintâi, sufletul său zbuciumat îşi revendica drepturile. Era timpul lui să se răzvrătească şi exact în acele momente îşi îndrepta victima spre cel ce avea să fie sfârşitul. Poveştii.

“Nemernicul ăsta spunea că nu avea habar de actele ei. Nu cred să fi minţit. Dar sigur ştia cine e ea! Imposibil să nu fi ştiut!” îşi spunea Domnul T., grăbind paşii spre locul accidentului de acum patru zile de pe DN 13.
Se întunecase şi vîntul creştea din ce în ce mai tare. Ajuns în dreptul indicatorului cu semnale luminoase şi sonore ce ar fi trebuit să o avertizeze pe EA în ziua accidentului de sosirea trenului, Domnul T. se oprise, îşi lăsă pălăria dusă de vânt şi verifică din priviri distanţa dintre indicator şi calea ferată.
Călcă metalul rece al primei şine, păşind apoi spre cea de a doua. Se ajută de lanternă pentru a verifica şinele… aparent fără sens, zări la trei paşi un obiect ce i-a atras atenţia. Apropiindu-se, îşi dădu seama că este piesa lipsă din scenariul accidentului. Portofelul ei.
“Nu îmi vine a crede! Cât am putut fi de naiv să nu fac asta mai devreme!”. Mustrându-se, lumină cu lanterna actele pe care le scotea pe rând, nerăbdător, din portofel.
Frigul îl străpunse, dar tremura mai mult de emoţia descoperirii făcute. Scoase telefonul şi formă un număr… curios, în jur începuse să fie tot mai lumină, lucrurile deveneau tot mai clare, copacii îşi mişcau umbrele.
Nu reuşea să audă nimic, deşi vedea mişcarea energică a crengilor. În jur, continua să se lumineze mai tare.
Îşi mută privirea spre înainte. Era un far? Nu… îşi puse mâinile în faţa ochilor orbiţi… Era un tren?

  • Spitalul de Urgenţe Constanţa declară că pe data de 01 februarie a.c. victima accidentului feroviar de pe DN 13 din 28 ianuarie a aceluiaşi an a decedat în urma unui atac de cord.
  • Oficiul Judeţean al Poliţiei Constanţa declară că pe data de 01 februarie a.c, agent T. din cadrul aceluiaşi Oficiu a decedat în urma unui accident feroviar înregistrat pe DN 13 la o trecere la nivel cu cale ferată. Semnalele luminoase şi sonore ale indicatorului erau defecte…

Sfârşit

Advertisements

4 Comments Add yours

  1. Mi s-a facut pielea de gaaaiinnnaa!!! 😐
    Bv! 🙂

    Like

  2. fireflight says:

    Ea nu trebuia sa moara, ci el…asa era corect. Dar na…daca autoarea vrut-a ca amandoi sa moara…c’est la vie. Pupu’ metalic de la Aiurel.

    Like

  3. gabi:) says:

    fumos:x mie mi a placut

    Like

  4. Ella :) says:

    geniala poza…

    De ce ai ales Constanta ?:D

    mi-a placut si povestea, s-a terminat cam repede si brusc, dar e ok *hug*

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s