Iarna miroase a tine

Nici nu îmi mai amintesc cît timp a trecut de cînd am mîncat împreună ultima bomboană cu cremă de nuci. Pare să fi nins cîțiva ani de atunci, dar apoi, de ce îmi miroase tot mai des a fructele acelea uscate? Coperta romanului pe care îl citesc pare scăldată în aroma cojilor verzi, iar pe paltonul roșu și-au lipit nucile aroma de pe scaunul din tramvai. Prima ninsoare mi-a mirosit a plăcinte de Crăciun, nu din alea cu mere ci… ghici cu ce?

În buzunarul de la cămașă cineva mi-a strecurat într-o zi o bomboană. Mi-am dat seama după foșnăitul staniolului.  M-am amăgit sperînd că tu erai cel care a făcut-o. M-am amăgit crezînd că îmi ții de urît și calci pe urmele pașilor mei. Căci credeam că și ție îți miroase iarna a nuci. Dar în buzunar lenevea un ambalaj vechi de cîteva anotimpuri…

Era o zi de 3, decembrie, cînd ai fost ultima oară la mine. Ningea furios și îmi încălzeai mîinile în mîinile tale. Ți-a fost teamă să mă lași în frig, singură, așa că mi-ai închis ochii și m-ai rugat să visez. Să închid ochii și să visez. Te-am ascultat, doar că atunci cînd ai plecat eu nu dormeam. Visam, dar nu dormeam. De asta nu te-am oprit, de asta nu am spus nimic, pentru că în visul meu noi mîncam bomboane cu cremă de nuci…

Advertisements

One Comment Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s