Scriitură cu mesaj

Tu, străine!
Da, da, tu! Nu mă privi cu ochi reci și pribegiți de parcă nu m-ai văzut niciodată pînă acum! Fă un exercițiu de imaginație foarte ușor, știi bine că mă cunoști mai bine decît te-ai putea vreodată cunoaște pe tine.
Acum, ascultă-mă cu atenție! Nu e prima dată cînd îți spun toate astea, dar cu siguranță va fi ultima!
Alege-ți prietenii cu grijă! Ești un suflet rătăcitor, slab și naiv care se agață de orice om exact ca mușchii de copac. Doar că, vezi tu, nu toți copacii sînt verzi primăvara.
Nu orice petrecăreț cu care îți petreci nopțile și alături de care bei de nu mai știi să ajungi acasă îți este prieten. Dacă a doua zi te întreabă „ai ajuns bine, nu te-au mîncat cîinii?” crezi că e o dovadă a faptului că îți este alături? Mai gîndește-te!
Îți știu slăbiciunile, nu te poți simți liber decît dacă ai niște camarazi lîngă tine cu care să faci glumițe proaste și să bei vin pastilat pînă îți întorci stomacul pe dos. Atunci ai atît de mulți „prieteni” încît ridici capul și mulțumești Cerului pentru că ți-a dat cei mai buni păzitori!
Paradoxul stă în faptul că înainte nu aveai nevoie de toți acești oameni care să îți spună cît de bun ești și ce „mișto” e tunosoarea ta pe care toți ceilalți ți-o critică. „Lasă, dacă ei mă plac așa, înseamnă că au alții o problemă” îți spui cu autosatisfacție.
Treptat, Universul tău a început să se micșoreze, acum se rezumă doar la trei, maximum patru persoane cu care nu faci decît să critici bunul mers al lucrurilor ce nu se încadrează în gusturile tale și să te amuzi răutăcios pe seama unora.
Nu erai așa, îți amintești?
Acum, fii propriul tău critic și vezi unde greșești. Dacă mă întrebi pe mine, eu aș spune să verifici în coșul tău de gunoi, unde arunci de obicei persoane ce nu îți mai servesc și să vezi dacă nu cumva ai renunțat la cel mai bun prieten al tău pentru niscaiva oameni fără valoare.

Și mai știu că nu va exista niciodată o prietenie între un bărbat și o femeie!

Advertisements

2 Comments Add yours

  1. Moni * says:

    oh dar cat adevar in randurile tale..

    Like

  2. Nici eu nu cred in prietenia intre barbat si femeie, pentru ca unul totdeauna vrea mai mult.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s