Sîmbătă. Resemnare.

Nici într-un infinit de sîmbete nu aș putea să-l uit. Gustul acela sățios înmugurit într-un adînc al inimii, gust care mi-a rămas pe buze și pe care trupul meu îl simte curgîndu-i prin vene, alergîndu-i prin oase.
Nu, nu am să pot uita grăuntele de emoție din ochii tăi sau mersul tău de rege. Nici sunetul domol al vocii ori freamătul crescînd din privire. Cum aș putea uita scriitura ta, cînd te-ai iscălit chiar pe propria-mi piele? Dar puterea ta, cînd am simțit-o în brațele ce-au șerpuit pe  formele mijlocului meu?

Dar tu, fantasmă văratecă, ești al nimănui. Nici al meu, nici al altora. Vii doar să răscolești fotografii uitate de o veșnicie în sertare încuiate ale căror chei le deții. Și apoi, știi să sufli un vînt de binețe cum numai o dată bate în viața nefericită a unui om.

Ca mai apoi, odată cu toamna, să pleci. Dar m-am resemnat.

M-am resemnat.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s