Ai crescut într-o familie bună, zici tu, modestă, ar spune alții. Dar de mică ai fost învățată că te-ai născut cu un handicap peste care va trebui sa înveți să treci cu timpul. Ți s-a spus întotdeauna: „cînd îți vor zice că femeia trebuie să stea la cratiță, tu să le spui că ai aceleași drepturi ca bărbații” și s-a trezit mătușă-ta cea voinică, aia de face multe dulcețuri și tot felul de tocănițe de toamnă atît de grase, încît te-ai mulțumit mereu numai să privești uleiul cum face bulbuci sub capac, să îți spună că nu trebuie să faci așa, ci altfel. Doar că ți-a zis-o cam tîrziu, cînd tu deja ai aplicat sfatul cam în tot ce ai făcut.
Ai învățat că dacă stai picior peste picior nu reușești să ajungi decît în patul bărbaților, dar dacă stai dreaptă, fără să clatini un mușchi în timp ce vreun șef morocănos îți reproșează că vii cam decent îmbrăcată pentru un astfel de post (ce-i drept, erai pe-atunci doar o secretară amărîtă), că doar nu de aia te-a angajat, să răspunzi la telefoane, că asta o poate face și el, vei ajunge din nou să cauți prin ziare la secțiunea „locuri de muncă”, dar măcar îți păstrezi demnitatea. Și tot așa ai făcut pînă ai ajuns să vezi toate clădirile marilor corporații pe dinăuntru, dar mai ales, pe dinafară. Dar tu tot cu gulerașul sus și pantalonașii pînă la călcîi.
Îți amintești mereu de mătușă-ta durdulie, aia de făcea niște dulcețuri atît de dulci, încît strîmbai din nas numai cînd te gîndeai, dar mureai de poftă să atingi măcar pe vîrful limbii puțină licoare de nuci verzi sau de gutui sau de cireșe amare sau, sau, sau. Că și atunci ai crescut cu ideea că trebuie să mănînci sănătos, dar nu îți explicai de ce naiba toți își ștergeau bărbiile de „untură” și de ce mamaia de la țară gătește cu atît de mult „untdelemn”. Și mătușă-ta tot spunea ceva, dar tu nici o luai în seamă. Tîca-tîca, tîca-tîca, toți te băteau la cap, că nici nu știai încotro s-o apuci. Te-ai gîndit tu mai bine și ți-ai acoperit urechile, ți-ai dezgolit pieptul și ai scurtat pantalonii, ba cu timpul chiar i-ai înlocuit cu fuste. Bărbatul e bărbat și femeia e femeie. Nimic mai adevărat. Și ai ajuns în sfîrșit pe-un scaun de director, dar nu acela care trebuia și atunci ți-ai amintit de mătușă-ta durdulie, de făcea dulcețuri atît de dulci și zacuscă atît de grasă. Dar tot nu îți aduceai aminte ce spunea. Parcă tot zahărul și uleiul au făcut niște dopuri și nu mai puteai gîndi, se făcea că erai așa de grasă, încît nu mai încăpeai pe scaunul acela din piele care se rotea și de pe care făceai hîrtiile mototol și le aruncai pe lîngă coș. Picior peste picior stăteai, mai ții minte? Și mătușa parcă vorbea numai despre dulcețuri, despre zacuscă, despre dulcețuri, despre zacuscă…. dar poate n-auzeai tu bine.
Just a Regular Blog 