Ai venit.

Nu îi dai formă, nu îi dai nume. E o plăsmuire care n-are capăt, dar nici nu știi unde a început sau de ce. Oare e tot ce ți-ai dorit vreodată sau e cel mai mare coșmar? Nu îți poți da seama deocamdată, nu are formă, nu are nume. E o sculptură căreia i-ai cioplit doar ochii sinceri și buzele gustoase, știi că miroase a măr copt și cîteodată a ciocolată, însă e veșnic mireasma aceea ascunsă între frunzele galbene și pămîntul rece. Parfumul după care ai scormonit într-o dimineață de septembrie și care a țîșnit ca un vulcan mînios.

Te-a cuprins atunci o dorință nestăvilită de a-i dai formă și nume, de a-i da viață, îți amintești? Voiai să fie el cel care sfîrștește propoziția ta interminabilă, punctul de care aveai atîta nevoie ca să te poți odihni. Apoi a început a-ți vorbi, așa, de nicăieri. Îți șoptea cald și tot frigul tomnatic se risipise. Acela a fost momentul în care ți-ai amintit numele lui. Acum rostește-l. Nu în gînd, strigă-l! Spune-le tututor că el e cel căruia i-ai dat viață visînd. Spune-le că el e visul tău și că acum îl poți atinge, îl poți iubi.

Acum are formă, are nume.

 

Advertisements

One Comment Add yours

  1. mik says:

    Ma bucur tare mult pentru tine!! meritai mai mult ca oricine sa-ti indeplinesti un vis. A durat ceva si e departe de casa dar a meritat, asta te face sa te bucuri si mai mult.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s