Oameni vin. Oameni pleacă.

Prin venele tale nu curge sîngele tău, iar zîmbetul acela nu îți aparține. Te pregătești mereu de o nouă zi, dar nici aceea nu este a ta, degeaba o trăiești cu atîta fervoare. Te împiedici de visele altora și le culegi cu grijă, le agăți ca pe un șirag rece de mărgele la gîtul tău subțire și le porți mîndră ca pe giuvaerul tău cel mai scump.

N-ai învățat niciodată sau poate ai învățat prea tîrziu că drumurile pe care se zăresc alți pași nu sînt cele pe care ar trebui să pășești, ci pe care ar trebui să le eviți. Nu încerca să îți mai lași urmele într-un noroi pînă la genunchi, căci vor fi înghițite și nimeni nu va ști că ai fost acolo; vei uita pînă și tu. Și-atunci, ca într-un soi de elegie, te vei întoarce la stările tomnatice care pun stăpînire pe tine tot mai des.

Eu știu că ești dependentă de oameni ca un actor de aplauze, dar e vreme de schimbare. Cînd frunzele ruginesc, altele vor crește-n loc.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s