Nu din nou.

Uită întotdeauna să își ia sufletul înapoi. Zice de fiecare dată că e ultima oară, dar niciodată nu există o „ultimă”. Se simte de parcă în jurul părului îi zboară năuciți de rîsete și orbiți de soare, șaisprezece nori albi, pufoși și reci ca pământul după o ploaie de vară. E a dracului de îndrăgostită și ticăloșii nu-i dau pace, îi sufocă privirea și îi acoperă buzele, nu poate striga după ajutor.

Cîteodată o văd trecînd, cu privirea alunecîndu-i pe formele clădirilor, pe expresiile oamenilor, dar nu privește adînc, nu cred că are cum. A uitat într-un fel să mai calce apăsat pe caldarîm, să se bucure de sunetul tocurilor, să mîngîie zidurile de cărămidă și să-și imagineze că e pe o străduță din Paris, să întindă mîna unui copil purtat în spate de-o mamă grăbită, să mîngîie pe creștet un câine al străzii.

Am s-o trag de mînecă într-o zi și-am să-i spun: „nu vezi cît ești de proastă? Iar îți vinzi sufletul pe niscaiva vorbe frumoase, mîinile tale deja se strîng pentru a-ți culege picături de pe obraz!”.

Se va uita probabil la mine cu ochii măriți, se vor preschimba în ciocolata aceea amară și neagră și furtuna se va trezi în ei. Îmi va spune că nu știu a iubi și că este fericită cu norii aceia în jurul părului.

Dar într-o zi vor cădea, unul cîte unul și va călca apăsat pe caldarîm, se va bucura de sunetul tocurilor, va mîngîia zidurile de cărămidă imaginîndu-și că este pe o străduță din…

Advertisements

3 Comments Add yours

  1. mik says:

    sper sa ma insel. 😦

    Like

  2. stai liniștită, totul e bine >:D<

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s