Noi nu vorbim aceeași limbă.

cuplu

„Dar nu înțeleg”, mi-am spus. „Cum de își permite să-mi calce astfel prin gînduri? Ca o brută, ca un taur însemnat cu fier înroșit!”. Între timp îl priveam mută, proastă de mult ce-l iubeam, incapabilă să găsesc în rațiunea mea bolnavă un motiv pentru care merită. Și el mă privea la fel. Aș fi dat orice să știu ce gîndește. Să știu ce înseamnă acea mușcătură ușoară a buzei de jos, acea clipire abia perceptibilă, acel joc al degetelor și acele sărutări pe obrajii încălziți de emoții. „Oare se joacă?”, m-am întrebat. „Trebuie să-i placă asta, îl face să crească în propriii ochi”, eram sigură că așa e. Dar atunci venea și-mi învelea cu grijă un genunchi dezvelit. Sau mă săruta frățește pe frunte. Sau își căuta drum înspre buzele mele. Și eu rămîneam inertă, cu gîndurile goale de orice rațiune, pline doar de el. Aș fi făcut aceleași greșeli pe care le făceam mereu cînd iubeam. M-aș fi dezis de universul meu și aș fi pășit neșovăielnic în al lui. Fără să îl întreb ce mă așteaptă și, mai ales, fără să mă întreb dacă e ceva ce într-adevăr îmi doresc.

Și noi, hm, noi. Noi nu ne potrivim. Sîntem ca două șine de tren. Mergem în aceeași direcție, pe același drum, dar nu ne dăm niciodată mîna. Sîntem aici dintotdeauna, ne știm de mult, de prea mult. Cred că ni s-a făcut teamă să ne gîndim cît de reci ne-am găsi mîinile dacă ne-am trece degetele unele în altele. Cred că mie mi-e mai teamă decît îi este lui.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s