Discuții în tren – partea 1

in tren

Doamna S. (îi voi spune așa, convențional, nu pentru a-i proteja identitatea, ci pentru că în 9 ore de călătorie nu am reușit să-i aflu adevăratul nume. Își atribuia tot felul de apelative și nu m-am prins care din ele era cu adevărat un nume. Spunea ba: „cumnată-mea mereu îmi zicea: Săndico, vezi-ți de treabă”, ba „și frate-miu m-a certat de cîteva ori: Dini, nu te mai lua la harță”. Cred că avea și un caracter coleric. N-am reușit să-mi dau seama) creștea albine în loc de cîini sau pisici. Vorbea cu atîta plăcere despre „animalele” ei, satisfăcută probabil că nici unul din cei din compartiment nu o puteam contrazice. Despre cîini i-am fi putut da un sfat, două, dar despre albine, Dumnezeu cu mila! Și albinele acestea nu creșteau orișiunde, orișicum, trebuiau „iubite, că au și ele suflet. Și-s deștepte, mamă! mamă! Dacă se simt în pericol sau vor să-mi transmită ceva, mă înțeapă!”, se agită doamna S. alungînd un roi imaginar de pe cap.

– Și cum? N-ați pățit niciodată nimic? Sînt oameni care mor, doamnă!, întreabă cu o vizibilă plictiseală un nene la vreo 50 de ani care, cu colesterolul ridicat, nu-și explică de ce bea atît de multă apă, „doar nu suferă de diabet”.

– Da´de unde, domnul meu! Sînt oameni care suferă un „șoc anafilectic” și mor, așa, dintr-o dată. Dar eu așa mult le iubesc, eu cred că simt asta. Răspunde cu importanță în glas, fluturînd mîinile întruna. E talentată totuși la reprezentări, doamna aceasta S. Desenează imaginar cu degetele închircite diferite plante (e și un fel de… botanistă sau ceva de soiul ăsta, n-am reușit să înțeleg prea bine) sau insecte. Domnul din fața ei la vreo 50 de ani e vizibil șocat. „Cum? Albinele nu mor după ce dau ac?”.

Așa mult se îngrijește doamna S. de stupii săi, încît de multe ori uită să-și pună mască de protecție și e deseori înțepată. Dar nu-i bai, oricum ea iubește mult albinele și ele simt asta.

– Eu mă mir că n-ați pățit niciodată nimic, doamnă. Am auzit de-atîția oameni care au murit din asta, insistă domnul cu colesterolul ridicat.

– Da, da, sînt, să știți. Uitați și eu cîte înțepături am, și-și dezvelește mîna pînă la cot, dar am întors privirea. Oricum, sînt oameni care, dacă au un „șoc anafilectic”, asta e. Li s-au dus zilele! Doamna S. pronunță anumite cuvinte ca un profesor de astronomiogeologie care e convins că nimeni altcineva nu știe ce înseamnă „astru” sau „Calea Lactee”, și unde mai pui că le și stîlcește. Dar e simpatică ea, așa.

Cînd discuția s-a întors către comunism și tinerii din ziua de azi, am făcut apel la căștile mele, dar asta n-a durat decît vreo 40 de minute. Albinele au fost un subiect inepuizabil, aproape.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s